Cursul de teatru ca dezvoltare personală pentru copii are ca scop descoperirea blocajelor emoționale a fiecărui copil în parte și apoi se lucrează practic pentru a debloca prin metode și tehnici de joc actoricesc.

Este o metodă eficientă și agreată de copii.

Puteți afla mai multe de la cea care preda aceste cursuri, actrița Mihaeala Nistorică din interviul acordat la antena 1-Brasov

 

 

 

 

 

Ce aduce în plus teatrul ?

În teatru folosim ”vorbirea” ceea ce în sport, dans, pictură, informatică etc. nu este studiată. În teatru folosim dansul, mișcarea, gândirea logică dar și cea creativă și arta vorbirii. Și în special comunicăm. Comunicarea se face între copiii-actori care devin personaje. Comunicăm cu publicul căruia îi transmitem informații și stări emoționale. Dar cel mai importantă este comunicarea cu tine pentru că te pui în ”papucii” personajului pe care e nevoie să îl înțelegi. Asta dezvoltă gândirea cauzală ce răspunde la întrebarea ”de ce simte sau alege personajul să…”. Dezvoltă empatia și de aceea copiii deveniți adulți nu vor fi personaje negative pe ”scena vieții” lor cum îmi place mie să spun.

Sunt convinsă că părinții vor înțelege importanța dezvoltării copilului prin arta teatrală deoarece este un proces complex, plăcut și cu rezultate imediate dar pe termen lung.

Fiecare copil este unic. De aceea lucrăm individual cu copilul dar beneficiem și de reacțiile și relațiile lui cu echipa de copii-actori. În cabinet la consilierea pentru dezvoltare personală 1 la 1 nu ai cum să vezi cum se comportă copilul în grup de aceea recomand cursurile de echipă.

Am lucrat cu peste 200 de copii și am observat evoluția lor în timpul cursurilor de dezvoltare prin teatru. Și-au schimbat atitudinile nocive față de ei înșiși și și-au îmbunătățit considerabil puterea de comunicare cu ceilalți reușind să creeze legături de prietenie foarte ușor. Au înțeles cum să își folosească emoțiile pozitive care elimină emoțiile negative. Au reușit să înțeleagă ce este un scenariu fals care rulează în mintea lor și cum să facă un scenariu nou care să le aducă o stare nouă, pozitivă și care se transpune în viața reală.

Este dificil acest curs?

Sigur că este mai confortabil și mai ieftin să te joci pe calculator sau să te uiți la tv ronțăind ceva bun. E mai dificil să ieși din zona de confort, să te deplasezi și să plătești. Mulți copii (dar și adulți, foști copii) asociază cursul de teatru cu pregătirea unei serbări școlare. Foarte mulți avem o „jenă„ când ne amintim de serbarea școlară pentru că expunerea în fața atâtor ochi străini ne-a creat un disconfort pe care l-am înregistrat în memoria asociativă ca un program ”nu e bine pt mine să mă expun în fața oamenilor”. Asta ne blochează deoarece creierul asociază: teatru = serbare = jenă = respingere. Însă îi apreciem pe cei de pe scenă, sau cei care vorbesc în fața clasei sau la ședințe, sau îndrăznesc să vorbească cu necunoscuți și să facă legături. Ceea ce vreau să spun este că: dezvoltarea prin teatru este eficientă și devine pasiune pentru că te trezește la viață. Pentru că înflorești pas cu pas și când s-a deschis Floarea Minții te iubești pe tine și-i poți iubi pe cei din jur pentru că îi înțelegi ca făcând parte din piesa ta de teatru jucată pe scena vieții tale.Nu jucăm teatru în viață ci folosim procesul de creație în descoperirea de sine și experimentare personală prin participarea la cursul de teatru. Se spune că 1% este talent și 99 % muncă cu tine.

Cum e să lucrezi cu copiii?

Mă pasionează teatrul de improvizație pentru că este nelimitat, creativitatea pentru că este nelimitată și invizibilul care devine vizibil în evoluția umană. Am ales să cobor de pe scena unui teatru profesionist pe care am jucat 24 de ani ca să studiez legătura dintre teatru și psihologia dezvoltării umane. Am urmat cursuri și am citit mult. Îmi iubesc fiica și i-am vegheat evoluția până a reușit în viață așa cum și-a dorit. Suntem prietene pentru că ne-am dorit asta. Lucrez cu copiii cu mare bucurie și rabdare pentru că îi înțeleg ca mamă, ca actor pentru copii și ca antrenor de viață. Iar copiii vin cu bucurie și curiozitate la curs.

„Sunt spontan! Sunt îndrăzneț! Sunt creativ! Am intuiție! Sunt în echipă! Știu să iau decizii!”

Scopul cursului este să obții acest comportament în viața de zi cu zi.

Jocurile teatrale, exercițiile de încălzire și situațiile scenice improvizate vor declanșa spontaneitatea, inteligența emoțională, gândirea creativă și empatia. Actorii sunt remarcați în orice mediu pentru că au prezență. Nu putem fi toți actori, dar putem dezvolta starea de prezență în viața noastră.

Dacă îți dorești asta pentru copilul tău înscrie-l la curs!

Cine lucrează cu copiii la curs?

  • Mihaela Nistorică – actriță, trainer și consilier pentru dezvoltare personală, cu experiență de peste 20 ani în dezvoltarea copiilor prin teatru de improvizație, inițiatoarea proiectului Floarea Minții-școala despre tine, Brașov.

Despre Mihaela Nistorică

 

Mihaela Nistorică – consilier dezvoltare personală

S-a născut în Botoșani într-o familie de oameni de teatru, tata fiind impresar, iar mama actriță. La vârsta de 6 ani a debutat la Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache“ Botoșani și a continuat să joace pe această scenă a teatrului profesionist timp de 25 de ani, interpretând numeroase roluri și participând la festivaluri în țară și străinătate, unde a obținut nenumărate premii.

Fiind licențiată în management a fost pentru o perioadă de 4 ani și director adjunct al instituției. În 2011 a demisionat și a dezvoltat o serie de proiecte de terapie prin artă și dezinhibare a copilului prin joc și improvizație, fondând Clubul de activități (re)creative și distractive „La Nistorică“. A organizat lansări de carte și expoziții. A participat la emisiuni TV dedicate copiilor și a acordat interviuri în presa scrisă, dar și în lucrarea de specialitate Despre arta păpușarilor români – dialoguri cu maeștrii scenei“ – vol. I-V , scrisă de dr. Toma Hogea.

Este consilier pentru dezvoltare personală acreditat ANC și în prezent studiază psihologia. Din 2017 trăiește în Brașov și a creat „Floarea Minții – școala despre tine“, unde desfășoară cursuri și ateliere pentru copii cu vârste cuprinse între 7-13 ani, dar și pentru adulți.

 

Cum te poți înscrie la curs?

 

Scrie-ne un e-mail pe adresa floareamintii@gmail.com sau pe whatsapp 0749314308 cu numele și vârsta  copilului tău, pentru înscriere teatru copii 6-9 ani – Brașov

 

Cât costă participarea la curs?

 

Taxa de participare la curs este de 135 de lei/lună/4 sedințe consecutive (sau 45 lei/ședință dacă nu participi consecutiv)

Când are loc cursul?

 Joi, în intervalul orar 16.30-18.00 (pentru copii 6-9 ani). 

Unde se va desfășura cursul?

Atelierele au loc în Brașov, pe str. Vulturului nr.29 , la Floarea Minții-centru de dezvoltare personală prin teatru